În ultima Vreme


În ultima vreme am ratacit printre foi albe, aproape sfidatoare, prea subtiri pentru a-mi sustine cuvintele rudimentare, am uitat sa mai scriu si de aceea într-o perioada am renuntat. Nu îmi mai aminteam cum sa dezlipesc din minte imagini, ca apoi sa le transform în ceva... concret, ceva peste care sa arunc în treacat privirea. De obicei aceasta mi se întepenea într-un cuvânt care reusea cumva sa ma atinga, miscându-ma dupa bunul sau plac, atacându-mi trupul. Un cuvânt era de ajuns pentru ca întrega mea fiinta sa tresara. Acum, scot de pe grumaz doar aerul prins într-un cascat lung, iar cuvintele adunate le-am dezmembrat litera cu litera trântindu-le la pamânt. Mi-am spus ca am murit, caci nu pot fi viu din moment ce port mereu trecutul în mine, si totusi, oarecum, ma împacasem cu ideea. Si asa m-am taiat de prea multe ori pentru a scrie de-a lungul marginilor, fiindca eu, singurul lor cititor, am fost scriitorul nebun care a încearcat sa puna mâna sa le schimbe în altceva. Blestemul pe care l-am ridicat singur deasupra capului, m-a ajutat sa ascund atâtea secrete printre rânduri, pentru ca apoi sa ma secatuiasca.
Nu mi-a ramas altceva mai bun de facut decât sa îmi reanalizez pozitia. Si uite-ma, înca apar pierdut într-o mare de gânduri si dorinte puternice care ma împing spre cineva. Visele unui copil inconstient ma zguduiesc din temelii, reducându-ma la simplitate... Degetele lui doresc sa ma atinga, dar eu sunt prea speriat pentru a-l lasa. Inima sa vrea sa-mi gaseasca glasul, însa eu tot ce simt e un gol imens aici, în pântec. Daca mi-ar deschide camasa ar vedea ca dincolo nu mai rasare nimic. Niciun suflet, nicio inima, nicio urma de regret. Am strabatut în lung toate amintirile pe care le-am strâns pâna acum, iar repetarea lor nesfârsita mi-au scuipat sufletul afara. Nevoia constanta de a ma degrada mi-a sfarmat inima, iar regretele s-au înmultit neîncetat pâna când le-am uitat rostul. As fi vrut sa îmi amintesc cine eram înainte de toate acestea, sa-mi amintesc cum trebuie sa iubesti, dar nimic. Eu îmi amintesc viitorul, stricând prezentul pe care ar fi trebui sa-l traiesc. Traiesc trecutul pentru ca momentan nu pot fi altcineva. Cine sunt? Unde mi-am pierdut timpul pâna azi?